Ce face o femeia cre(ș)tină când este bătută de soț?

Azi dimineață, Mihai Vasilescu „recomanda” cu căldură (cred că dacă nu ar fi fost un ateu convins, și-ar fi făcut cruce cu stânga citind aceste aberații) un articol de pe un site ortodox despre violența în familie. Ideea articolului era cam așa:când el vine acasă puțin recalcitrant și îți spune pe un ton care vag sugerează pericolul:”iubita mea, raza mea de soare, atât de mult ce mi-a lipsit moaca ta acră de proastă împuțită”, apoi jap, una după ceafă, tu trebuie să taci.

Nu cumva să gemi de durere, că îl enervezi. Tu taci și spui în gând o rugăciune, iar el văzând lipsa ta de reacție, o să se plictisească și nu o să te mai bată. Îmi și închipui o conversație între două femei în situații asemănătoare:
„-Fă, te-a bătut rău aseară bărbatu’?
-Nu, mi-a dat o palmă, dar a fost vina mea că i-am încălzit mâncarea prea tare. M-a și înjurat de câteva ori, dar eu tot făceam cruce cu limba și văzând că tac mâlc, m-a lăsat în pace. Să faci și tu la fel, că până la urmă, trebuie să acceptam în tăcere crucea pe care Dumnezeu, în infinita lui bunătate, ne-a dat-o de dus. ”

Cum pușca cucului să gândești așa? Cum e posibil ca mintea ta aia bolnavă să născocească asemenea „soluții”? Care, de bune ce sunt, te-ai gândit că ar da bine și pe un blog de „specialitate”. Și apoi vin alte spălate pe creier, care chiar și atunci când soțul e la sute de kilometri distanță, au impresia că îl aud înjurând, și iau de bune aberațiile tale.

Femeie, pleacă de lângă el! Da, știu, biserica îți spune să ierți, să ai răbdare, să te rogi și mai mult în clipele de cumpănă. Dar nici un preot sănătos la cap, nu îți va recomanda să suporți fiindcă asta ți-e soarta. Nu ai cum să-l schimbi, înțelege! O să te bată pe tine, va fi la fel cu copiii voștri. Și gândește-te la asta încă de la prima palmă.

Eu mă îngrozesc când mă gândesc câte femei suportă asta zilnic. Și credeți-mă, să îi explici unei femei abuzate că ar fi mai sănătos să divorțeze, e egal cu vorbitul la pereți. Ești ascultat și primești și un răspuns argumentat. Și nu le ajuți cu nimic, dacă tu, femeie la rândul tău, le spui că cel mai bine e să taci în fața lui și să accepți supusă fiecare palmă.

Când mă gândesc că oameni ca autoarea acestui articol umblă liberi pe net și mai au și drept de vot…

image

sursă imagine

Uite că e bun și facebook-ul la ceva

Acum câteva zile, cu speranță în privire și melancolia greu de ascuns a bătrânilor, bunica mea mă roagă să dau o căutare pe meleagurile „feizbuciste” după fiul fratelui dumneaei. Fratele mort încă de pe vremea când Ceaușescu dădea ultimele ordine, în iarna lui ’89.

Eu, mereu ascultătoare și cu dorință de a face oameni fericiți (am așa un feeling că citind asta, prietenul meu tocmai și-a dat o palmă și a dat contrariat din cap), mă conformez. Nume, prenume, găsesc omul, dau cerere, aștept.

La scurt timp-cateva zile-imi este acceptată cererea, așa că dau un mesaj în care fac un mic rezumat al arborelui genealogic: nepoata lu’ cutare care e soră cu… în fine. Îi cer omului numărul de telefon și sun.

Ei, aici urmează partea faină. Bunica tremură de emoții, plânge, povestește, face urări, e fericită. E emoționant. Iar mie îmi bucură inima ce văd. Fiindcă, dincolo de toate, Zuckerberg a făcut ceva util. Și m-am bucurat să văd că, deși mulți se bat cu pumnii în piept să afirme contrariul, uneori internetul chiar aduce oameni mai aproape.
Mai are cineva o povestioara asemănătoare?😀

image

Câți dintre voi mai pierdeți timpul cu cărțile motivaționale?

Personal, nu am o experiență cu ele și nici nu am avut vreodată o afinitate pentru a citi poveștile altora de succes. Tind mai mult să cred (și o să vă rog să-mi sesizați ignoranța, dacă ea există) că pentru relația perfectă ori succesul în afaceri, nu există o rețetă. Evident că ce a funcționat la tine, nu va avea același efect și la mine. De ce? Pentru că suntem diferiți. Continue reading „Câți dintre voi mai pierdeți timpul cu cărțile motivaționale?”

Pierdere

Eu voiam ca seara să adorm pe al tău braț
Și dimineața să ne avem cu nesaț. Speram că ne vom ignora defectele
Și că la cafeaua „de după”, ne vom mărturisi secretele.
Spuneam că ne vom alinta cu mângâieri,
Ne promiteam clipe de extaz, nu neplăceri.
Mi-am dorit să ne trăim împreună nebunia,
Să ne fim unul altuia muza, nu mania.
Și e o discrepanță bolnăvicioasă între gânduri și fapte
Ca între cea mai însorită zi și cea mai neagră noapte.
Împărțim reproșuri și cuvinte de neînțeles
Ușor totul își pierde din sens.
La fel cum și noi ne pierdem fără să ne fi avut mai întâi.

image

sursă imagine

Apar scriitorii ca ciupercile după ploaie

Aseară am ajuns, împinsă fiind de o curiozitate sinucigașă, pe facebook-ul Irinei Binder. Și nu știu ce aforisme și cugetări mă așteptam să găsesc acolo, dar după cele maxim 90 de secunde petrecute pe pagina scriitoarei (cuvântul ăsta are conotații exotice după ce toți agramații care au icoană cu Poptamas acasă, s-au recomandat ca fiind oameni ai literelor), mi-am zis că e musai să cer ajutor psihologic. Sau să citesc o carte INTELIGENTĂ, căci ar fi avut cam același efect asupra creierului meu invadat de fluturii  acestei telenoviste. Continue reading „Apar scriitorii ca ciupercile după ploaie”

Scrisoare deschisă către Andrei Ciobanu

Încurajat fiind de toți „jmecherii” care până la Suge-o Ramona nu au citit altceva în afară de statusuri pe facebook, ați scris o carte. Care, așa cum  spuneți dumneavoastră „s-a citit în draci”. Nu o să mă leg de cititorii acelei cărți, căci gusturile sunt indiscutabile. Dar o să vă rog să vă limitați la a scrie cu același limbaj de stradă, nu văd să fiți capabil de mai mult, doar despre aventurile erotice la care ați fost protagonist și nu vă mai dați cu părerea despre un subiect precum bacalaureatul. Pentru că în această postare ați debitat numai prostii.

Continue reading „Scrisoare deschisă către Andrei Ciobanu”

Am învățat despre scris de la Stephen King

Nu cred să mă fi pasionat mai mult un scriitor de-a lungul timpului așa cum o face regele romanelor horror. Așa că atunci când am pus mâna pe Misterul regelui. Despre scris, în care împărtășește cele învățate în timp ce își practica meșteșugul, nu am avut nici o reticență în a o răsfoi. Și credeți-mă, „a răsfoi” e un verb modest, care nu sugerează nici pe departe plăcerea lecturării cărților lui King. Continue reading „Am învățat despre scris de la Stephen King”

Despre cele 7 lucruri pe care nu trebuie să le spui niciodată unui bărbat

Zilele trecute a început soră-mea să-mi citească un articol, cel mai probabil scris pe budă, de pe un site specializat în a da sfaturi. Nu știu cine naiba ține cont de ele și în urma a ce experiențe traumatizante au fost născocite. Dar presupun că aia care le-a scris și-a luat vreo două după ceafă până a învățat ce informații păstrează doar pentru ăia doi neuroni pe care îi are și ce poate da, fără teamă, mai departe. Personal, i-aș spune să-și păstreze cugetările scrise în baie (unde s-a închis ca să scape de o bătaie sigură) pentru ea. Nu interesează pe nimeni altcineva. Continue reading „Despre cele 7 lucruri pe care nu trebuie să le spui niciodată unui bărbat”

Indiferent de metoda de predare, literatura română e aceeași

Am auzit de atât de multe ori ideea precum că vezi Doamne, liceenii nu ar citi fiindcă profesorii nu știu cum să promoveze lectura, încât mai că am ajuns să o cred. Asta până am ajuns să citesc, nu știu prin ce aliniere a planetelor, o carte de Anton Holban, scriitor care, slavă divinității și a tuturor sfinților, și a Maicii Domnului, bineînțeles, nu se află pe lista lecturilor obligatorii pentru bacalaureat. Continue reading „Indiferent de metoda de predare, literatura română e aceeași”

Mă întreb dacă despre „nesimțirea” vânzătoarelor vorbesc cei care nici măcar nu le răspund la salut acestora?

Nu cred că există meserie în România noastră despre care cineva să nu aibă ceva de spus. De la ultima curvă de pe stradă și până la președintele țării, toți sunt niște hoți care nu au pic de pricepere în domeniul în care prestează. Și toți așteaptă momentul oportun să-ți bage mâna în buzunar și să te lase fără bani. Pe toți îi judecăm și îi acuzăm de corupție, că deh, România. Continue reading „Mă întreb dacă despre „nesimțirea” vânzătoarelor vorbesc cei care nici măcar nu le răspund la salut acestora?”